Cum au ajuns mușcatele în Europa

Mușcata provine inițial din Africa de Sud, unde a fost descoperită de tânărul botanist Paul Hermann la poalele Muntelui Table.

Hermann a fost nevoit să înfrunte mai multe furtuni și focare de boală la bord, dar după câteva săptămâni grele și periculoase a ajuns în sfârșit pe uscat.

Deși călătoria nu se terminase, nava a ajuns la o stație de aprovizionare a Companiei India de Est pe coasta Africii de Sud.

Acolo, Hermann a reușit să debarce timp de zece zile pentru a se recupera scurt timp înainte de a-și continua călătoria.

Atenția lui Hermann a fost atrasă de mușcată datorită florilor deosebit de colorate și luxuriante. Era foarte încântat de cele descoperite.

A profitat de pauza din călătoria sa, explorând coasta Africii de Sud și examinând vegetația din jurul Muntelui Table. A fost copleșit de ceea ce a găsit – mai ales după multele greutăți prin care a trebuit să treacă și toate focarele care năvăliseră la bord. A descoperit o varietate impresionantă de plante, toate verzi, luxuriante și pline de culoare.

Una dintre plante i-a atras atenția în mod special: nu o cunoștea și nu o văzuse niciodată până acum, dar avea peste doi metri înălțime, înflorea foarte colorat și era izbitor de frumoasă.

Mușcata a fost adusă în Olanda cu vaporul și cultivată intensiv acolo, precum și în restul Europei.

Planta era foarte dură. Spre deosebire de multe dintre celelalte mostre de plante pe care Hermann le-a trimis, aceasta a supraviețuit călătoriei intactă și a ajuns în siguranță în Țările de Jos. Acolo a fost primită și examinată de cercetători și botanici. Ei au crezut că este o muşcată, deoarece arăta foarte asemănător cu plantele perene native de muşcate.

Interesul lor a făcut ca muşcata să fie atât de căutată, încât să fie cultivată în mai multe forme, dimensiuni şi culori. În 1826, în almanahul de plante „Hortus Belvederanus” de la Weimar existau deja 352 de specii diferite de mușcate și nu era căutată doar ca plantă ornamentală; a fost cultivată special în sudul Franței pentru a obține arome pentru producția de parfum.

Popularitatea sa nu a fost diminuată când, în cursul secolului al XVIII-lea, s-a dovedit că „mușcata” nu era de fapt o mușcată. Mușcatele au cinci petale de aceeași dimensiune, dar această varietate avea două petale mai mari în partea de sus și trei petale mai mici în partea de jos. Deși aparținea aceleiași familii de plante, nu era o mușcată. I s-a dat numele de „pelargonium”, dar acest nume nu a prins peste tot.

Popularitatea mușcatelor continuă să crească indiferent de numele său. Până în prezent, noi soiuri și culori sunt dezvoltate în fiecare an, astfel încât acum există aproximativ 17.000 de soiuri cu denumiri diferite înregistrate în Registrul Internațional de Pelargonium și încă se mai adaugă.

Aproximativ 400 de milioane de pelargonii sunt vândute în Europa în fiecare an, dintre care 100 de milioane doar în Germania – și această poveste de succes incredibilă nu are un sfârșit. Tânărul Paul Hermann nu ar fi visat, probabil, că planta va avea un succes atât de mare.